Începutul zilei Z - Histoires de Sexe

Începutul zilei Z

... imaginat. Am continuat drumul, prin oraș, cu o conversație care începea, încet sa se duca spre, neînțelegere, lipsa de încredere si poate chiar frica. Cu răspunsuri evazive, si care sa duca aceasta conversație si mai adânc in deruta. Am continuat sa merg pana am ajuns la o alta ieșire din oraș, aproape in capătul opus de unde am plecat, si sa continui drumul care se îndrepta spre o zona împădurita si printre dealuri. Am ieșit din oraș, si am intrat in zona împădurita pe un drum național, asfaltat, chiar foarte bun, care trecea printre dealuri, iar pădurea era extrem de deasa, si unde confortul ei a început sa dispară, totodată nesiguranța si neîncrederea sa pună stăpânire pe ea. Am lăsat in spate, zgomotul orașului si am continuat deplasarea, depărtându-ne tot mai mult de siguranța și zarva orașului.

Ea „unde mă duci”

Eu „ti-am spus, stai liniștita si încercă sa te relaxezi si sa nu mai fii atât de agitata,….. o sa vezi”

Ea „hai mă spune-mi unde mergem, vrei sa duci si mă lași pe undeva, cred ca a-și merita”

Zâmbind aproape fals si fără sa trădez vreo altă emoție ii răspund

Eu „așa crezi tu? Arata-mi ca îmi poți oferii măcar încredere si nu te agiți, pana ajungem acolo”

Ea „dar nu mai pot acum, hai spune-mi unde mergem, ca mă sperii, vrei sa îmi faci ceva râu?”

Eu „așa mă cunoști tu pe mine? Ti-am făcut vreodată vreun rău? Ti-am lăsat vreodată impresia ca vreau sa iți fac vreun rău? Vreau doar sa iți dau o lecție, iar daca tu vrei, o putem numi chiar ...

... pedeapsa pentru ziua de ieri ”

Conversația decurge din nou la un nivel normal, eu chiar zâmbind si vorbindu-i pe un ton cald si prietenos, fără sa ne agitam sau sa ridicam vocea. Doar ca nesiguranța ei se mărește din ce in ce mai mult, si începe sa pună stăpânire pe ea, spre mulțumirea si nemulțumirea mea in același timp, un sentiment de acceptare a situației, si o capitulare in fata acestei provocări, se instalează pe fata ei. Adică nu dădea nici un semn de frica, teama sau spaima. Chiar daca continua sa mă întrebe, „unde o duc?”, si „ce vreau sa ii fac?”, sentimentul care l-am citit in acea comunicare, in acel moment a fost unul de resemnare. Chiar daca pe tot parcursul drumului nu am făcut nimic, care sa ii arate, ca a-și vrea sa ii fac vreun rău, si ii spuneam întruna sa se calmeze, sa se relaxeze, sa nu se streseze. Bineînțeles ca intr-o anumita măsura, era exact ceea ce îmi doream de la acea situație, din moment ce a înțeles, ca va urma o pedeapsa pentru ceea ce îmi făcuse. După câțiva kilometri de mers pe acel drum național asfaltat, care ducea spre un sătuc, printre acele dealuri împădurite, si care nășteau fel si fel de scenarii macabre in mintea ei.

La un moment dat am virat la stânga, pe un pe un drum secundar, de pietriș, si extrem de rău. Adică am părăsit si orice urma de confort si liniște a civilizației, eram pur si simplu pe un drum forestier care nu mai era asfaltat, si avea aruncat doar niște pietriș pe el pentru a tine orientarea, prin pădure, si ...